Atelier STEM – Semafor electric din lemn | Copiii învață regulile de circulație prin joacă

Atelier STEM – Semafor electric din lemn | Copiii învață regulile de circulație prin joacă
Preț: Descriere produs:
Prețul atelierului este personalizat în funcție de numărul de participanți, activitate și periodicitate. Atelierul Semafor electric – Regulile de circulație transformă învățarea într-o experiență practică și memorabilă, îmbinând educația rutieră cu primele noțiuni de fizică și electricitate. În cadrul activității, copiii construiesc propriul semafor funcțional din lemn, realizează circuitul electric și descoperă cum funcționează un sistem de iluminare cu LED-uri. Pe parcurs, învață rolul fiecărei componente electrice și își dezvoltă gândirea logică prin experimentare. După finalizarea semaforului, participanții devin, pe rând, mici profesori și explică celorlalți regulile de circulație pentru pietoni și conducători de vehicule, folosind propriul semafor realizat în atelier. Copiii descoperă într-un mod accesibil noțiuni precum LED, baterie de 9V, mufă pentru baterie, conectori și circuit electric, înțelegând cum sunt conectate componentele și de ce este nevoie de fiecare dintre ele. Kitul include toate materialele necesare realizării proiectului: • semafor din lemn; • LED roșu și verde; • baterie 9V; • mufă pentru baterie; • conectori electrici. Pentru decorare sunt necesare doar carioci sau markere colorate. Atelierul dezvoltă atenția, logica, motricitatea fină, creativitatea, spiritul de observație și capacitatea de a aplica în viața de zi cu zi regulile de circulație. Activitatea este recomandată copiilor de peste 7 ani și poate fi organizată în școli, grădinițe, afterschool-uri, centre educaționale și în cadrul programelor Școala Altfel și Săptămâna Verde în București. Durata atelierului este de aproximativ o oră. Produs și concept educațional realizat de Atelierul de Lucru Manual.